CONSULTARE ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII: Securitatea și sănătatea în muncă (SSM) și protecția drepturilor lucrătorilor în contextul subcontractării I Termen completare: 27.07.2026

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, prin biroul Enterprise Europe Network, vă invită să participați la o consultare publică lansată de Comisia Europeană în contextul inițiativei privind locurile de muncă de calitate – Quality Jobs Act.

Locurile de muncă de calitate sunt esențiale pentru calitatea vieții oamenilor. Ele consolidează, de asemenea, modelul economic social și competitivitatea Europei. Pentru lucrători, locurile de muncă de calitate includ elemente precum remunerarea echitabilă, condiții bune de muncă, o protecție socială solidă și accesul la formare și dezvoltare privind cariera. Locurile de muncă de calitate aduc, de asemenea, beneficii întreprinderilor prin stimularea productivității și prin contribuția la atragerea și păstrarea lucrătorilor calificați.

Comisia Europeană a prezentat în 2025, foaia de parcurs privind locurile de muncă de calitate, un angajament ferm de a îmbunătăți calitatea locurilor de muncă și de a crea locuri de muncă de înaltă calitate și adaptate exigențelor viitorului în Europa. Foaia de parcurs se axează pe domeniile în care acțiunea UE poate aduce cea mai mare schimbare:

  • crearea și menținerea unor locuri de muncă de calitate pe întreg teritoriul UE
  • asigurarea echității și a modernizării în ceea ce privește domeniul muncii
  • sprijinirea lucrătorilor și a angajatorilor în tranziția verde, digitală și demografică
  • consolidarea dialogului social și a negocierilor colective
  • asigurarea accesului efectiv la drepturi, la servicii publice de calitate și la investiții adecvate

Astfel, așa cum a anunțat președinta von der Leyen în discursul său privind starea UE pentru 2025 și în programul de lucru al Comisiei pentru 2026, Comisia va propune o lege privind locurile de muncă de calitate în 2026. Noua lege va actualiza normele UE care protejează lucrătorii, sprijinind în același timp productivitatea și competitivitatea.

În 2026, Comisia a lansat cea de a doua etapă a consultării partenerilor sociali europeni cu privire la Legea privind locurile de muncă de calitate. Parte a acestei consultări este și acest sondaj prin care, Comisia dorește să afle opiniile IMM-urilor cu privire la:

  • Prevenirea și protecția împotriva anumitor tipuri de riscuri în materie de SSM
  • Rolul IMM-urilor în asigurarea drepturilor lucrătorilor în lanțurile de subcontractare
  • Măsuri de protecție a drepturilor lucrătorilor în cadrul lanțurilor de subcontractare

În acest context, invităm întreprinderile să transmită Comisiei Europene opinia privind inițiativa legislativă referitoare la locurile de muncă de calitate. Implicarea este posibilă prin completarea unui CHESTIONAR online. Termenul limită pentru completarea chestionarului este 27.07.2026

Pentru informații suplimentare privind acest sondaj sau alte servicii de sprijin în afaceri oferite în mod gratuit de biroul Enterprise Europe Network din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională, vă rugăm să ne contactați la următoarele coordonate: Dumitrița Burduf, dumitrita.burduf[at]adrcentru.ro.