Provocare adresată startup-urilor, scale-up-urilor, microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii inovatoare, autorităților locale, instituțiilor academice și organizațiilor din domeniul turismului, lansată de United Nations World Tourism Organization
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de punct local de contact Enterprise Europe Network (cea mai mare rețea de sprijin pentru afaceri și inovare) aduce în atenția startup-urilor, scale-up-urilor, microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii inovatoare, autorităților locale, instituțiilor academice și organizațiilor din domeniul turismului din Regiunea Centru, oportunitatea de a participa în cadrul provocării ”Safe Destinations Challenge”.
”Safe Destinations Challenge” este o inițiativă a United Nations World Tourism Organization, care are în vedere identificarea și dezvoltarea unor soluții practice și inovatoare care să contribuie la îmbunătățirea rezilienței, siguranței și sustenabilității destinațiilor turistice în Europa și nu numai.
Inițiativa vizează proiecte, instrumente și idei care îmbunătățesc pregătirea și gestionarea crizelor în trei domenii cheie:
- Reziliența la pericolele naturale, climatice și în ceea ce privește sănătatea în destinațiile turistice
- Siguranța, securitatea și protecția împotriva amenințărilor cibernetice pentru turiști și destinații
- Comunicarea eficientă în situații de criză
Provocarea este deschisă startup-urilor, scale-up-urilor, microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-urilor) inovatoare, autorităților locale, instituțiilor academice și organizațiilor din domeniul turismului care dezvoltă soluții care susțin stabilitatea fizică, culturală și economică a destinațiilor.
Participanții selectați vor avea acces la o gamă largă de beneficii, inclusiv:
- Oportunitatea de a-și prezenta soluțiile la UN Tourism Tech Adventures
- Mentorat din partea partenerilor UN Tourism
- Vizibilitate globală prin intermediul mass-media și al platformelor UN Tourism
- Sprijin personalizat pentru dezvoltarea proiectelor
- Oportunități de a-și testa sau scala soluțiile
- Calitatea de membru în Rețeaua de Inovare UN Turism
- Oportunități de burse prin intermediul Academiei Online UN Tourism
Termenul limită pentru transmiterea aplicațiilor este 31 octombrie 2025.
Mai multe informații despre acest apel găsiți aici.