Tranziția justă reprezintă un set de principii, procese și practici care urmăresc să asigure că nici o persoană, nici un angajat, loc, sector, țară sau regiune nu vor fi lăsate în urmă în tranziția de la o economie cu emisii ridicate de carbon la o economie cu emisii scăzute de carbon (conform IPCC).
Pentru susținerea tranziției către neutralitatea climatică, Uniunea Europeană pune la dispoziția Statelor Membre un mecanism nou: Mecanismul pentru Tranziție Justă (MTJ). Acesta reprezintă un instrument-cheie creat pentru a se asigura că trecerea către o economie neutră din punct de vedere climatic are loc în mod echitabil, respectându-se principiul ”nimeni nu este lăsat în urmă”. Astfel, prin sprijinul asigurat, MTJ ar urma să ajute la mobilizarea a aproximativ 55 de miliarde EUR în perioada 2021–2027 pentru cele mai afectate regiuni, cu scopul de a atenua impactul socioeconomic al tranziției. Teritoriile vizate includ, în primul rând, regiunile carbonifere, care vor fi cel mai afectate de Pactul Verde European, dar și alte regiuni intens industrializate care vor face obiectul transformării proceselor industriale având ca obiectiv o tranziție reușită.
Mecanismul pentru Tranziție Justă va mobiliza fonduri pentru investiții pentru perioada 2021-2027 și se va implementa prin trei piloni:
I. Fondul pentru o Tranziție Justă ( FTJ ) este implementat prin gestiune partajată (Comisia Europeană –Statul Membru) și are un buget de 17,5 mld EUR. Fondul va atenua costurile socioeconomice generate de tranziția climatică, sprijinind diversificarea și reconversia economică a teritoriilor în cauză. Va susține tot ce înseamnă investiții productive în întreprinderile mici și mijlocii, crearea de noi întreprinderi, cercetare și inovare, reabilitarea mediului, energie curată, perfecționarea și recalificarea lucrătorilor, asistență pentru căutarea unui loc de muncă și incluziunea activă a programelor destinate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și transformarea instalațiilor existente cu emisii mari de dioxid de carbon atunci când aceste investiții conduc la reduceri substanțiale ale emisiilor și protejează locurile de muncă.
Teritoriile și sectoarele eligibile pentru finanțare în cadrul Fondului pentru o Tranziție Justă se stabilesc de către Comisia Europeană împreună cu Statele Membre. Astfel, în ceea ce privește România, CE a identificat în Raportul de țară 2020, anexa D, șase județe beneficiare ale FTJ: Dolj, Galați, Prahova, Mureș, Hunedoara și Gorj.
II. O schemă dedicată în cadrul Programului InvestEU pentru atragere de investiții private care va mobiliza finanțări de cca. 10-15 mld EUR. Aceasta înseamnă că InvestEU poate sprijini investițiile în cadrul planurilor teritoriale pentru o tranziție justă (PTTJ) într-o gamă mai largă de proiecte, cum ar fi proiectele de infrastructură energetică și de transport (inclusiv infrastructura de gaze și de termoficare), dar și proiectele de decarbonizare, de diversificare economică și de infrastructură socială.
Comisia Europeană le va oferi partenerilor de implementare o garanție bugetară care să îi încurajeze să ofere finanțare directă sau indirectă promotorilor de proiecte situați în teritoriile vizate de tranziția justă cu un PTTJ aprobat. Proiectele care nu sunt situate pe teritoriile respective pot beneficia și ele de schemă, cu condiția să contribuie la satisfacerea nevoilor de dezvoltare care decurg din tranziția acelor teritorii, așa cum se prevede în PTTJ relevant.
III. O facilitate de împrumut pentru sectorul public, în cadrul căreia Banca Europeană de Investiții va mobiliza investiții suplimentare pentru regiunile în cauză de cca 25-30 mld EUR. Facilitatea de împrumut pentru sectorul public a BEI va combina granturi în valoare de 1,5 miliarde EUR, finanțate de la bugetul UE, cu împrumuturi în valoare de 10 miliarde EUR din partea Băncii Europene de Investiții (BEI).
Instrumentul va viza exclusiv entitățile publice, oferind sprijin proiectelor care nu generează un flux suficient de resurse proprii pentru a putea obține finanțare comercială. Se preconizează că proiectele vor include investiții în toate tipurile de infrastructuri publice – energie și transporturi, rețele de termoficare, măsuri de eficientizare energetică precum renovarea clădirilor, infrastructuri sociale etc. Nu se va acorda sprijin pentru investiții legate de combustibilii fosili.
În România, Fondul pentru Tranziție Justă este implementat prin Programul Tranziție Justă 2021-2027, care are o alocare financiară de 2,53 mld. Euro (2,139 mld. Euro FTJ + 391 mil. Euro contribuție națională) dedicate atenuării impactului socio-economic al tranziției la neutralitate climatică pentru fiecare din cele 6 județe. Obiectivul general al programului constă în sprijinirea unei diversificări economice durabile din punct de vedere al mediului, în special a sectorului antreprenorial productiv mic și mijlociu, inclusiv a antreprenoriatului feminin, în vederea creșterii competitivității și capacității economiilor locale afectate de a genera locuri de muncă durabile, sigure și cu un nivel de salarizare atractiv. Programul Tranziție Justă (PTJ) este structurat pe 6 priorități dedicate fiecăruia dintre cele șase județe identificate ca fiind eligibile pentru finanțare în cadrul Fondului pentru o Tranziție Justă și o prioritate de asistență tehnică, cu alocare financiară distinctă. Prioritatea 6 – Atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică în județul Mureș, are un buget total: 277.032.659 euro, din care 235.477.760 euro, reprezintă contribuția din partea FTJ, iar 41.554.899 euro reprezintă contribuția națională.
Conform Regulamentului 1056/2021 al Parlamentului European și al Consiliul Uniunii Europene de instituire a Fondului pentru o tranziție Justă, teritoriile eligibile pentru a beneficia de finanțare din FTJ trebuie să elaboreze Planuri Teritoriale pentru Tranziție Justă (PTTJ). Aceste planuri prezintă provocările din fiecare teritoriu, nevoile și obiectivele de dezvoltare care trebuie îndeplinite până în 2030. La nivel național, s-a optat pentru elaborarea a câte unui PTTJ la nivelul fiecărui județ/ teritoriu identificat, iar acestea vor primi finanțare prin Programul Tranziție Justă 2021-2027, fiind totodată integrate ca și anexe ale programului. La nivelul județului Mureș, coordonarea elaborării Planului Teritorial de Tranziție Justă revine Consiliului Județean Mureș susținut în acest demers de un grup de lucru județean, creat în 2020.
Coordonatoarea Programului Tranziție Justă este realizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă (AM PTJ) și de cele cinci Organisme Intermediare constituite la nivelul Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Sud Vest, Centru, Sud Muntenia și Sud Est. ADR Centru a devenit Organism Intermediar pentru implementarea Programului Tranziție Justă la nivelul Regiunii Centru, semnând în 25 august 2023, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Acordul-cadru pentru delegarea unor atribuții privind implementarea Programului Tranziție Justă – Prioritatea 6.