Conform prevederilor contractului de finanțare, beneficiarii Programului Tranziție Justă sunt obligați să realizeze măsurile minime de informare şi publicitate prevăzute la art. 50 din Regulamentul (UE) nr. 2021/1060 și în Ghidul Solicitantului, precum și să asigure respectarea prevederilor Manualului de Identitate Vizuală pentru Instrumente Structurale 2014-2020, elaborat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Manualul de Identitate Vizuală pentru Instrumente Structurale 2014-2020 cuprinde:
- elementele de identitate vizuală care trebuie folosite, inclusiv exemple grafice;
- regulile de utilizare;
- excepțiile de la aceste reguli.
La adresa https://generatormachete.mfe.gov.ro/ beneficiarii pot accesa aplicația web care generează machete pentru materialele de informare obligatorii (autocolante, panouri, comunicate de presă, plăci), necesare pentru promovarea proiectelor finanțate cu fonduri europene. Aceste machete vin în sprijinul Beneficiarilor, în vederea respectării regulilor de identitate vizuală și a eficientizării promovării proiectelor.
De interes pentru beneficiari este și Strategia de comunicare și diseminare a informațiilor publice referitoare la accesarea fondurilor europene, care are ca scop stabilirea obiectivelor, organizarea și structurarea comunicării despre finanțările europene la nivel național.