A fost lansat apelul de proiecte pentru extinderea sistemului de cadastru

AMPOR a publicat versiunea finală a Ghidului specific aferent Priorității de Investiții 11.1 „Consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă” din cadrul Axei Prioritare 11 „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară” a Programului Operațional Regional 2014-2020.

Detalii

Cetățenii germani au descoperit la ei acasa frumusețea folclorului și a tradițiilor regiunii noastre

Timp de trei zile, in perioada 8-10 septembrie 201, o delegatie a Regiunii Centru a reprezentat Romania la un eveniment important din Landul Brandenburg, Germania. In total, circa 1000 de cetateni germani au vizitat standurile organizate de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru si Centrul de Cultura ”Augustin Bena” Alba, cu sprijinul unor mesteri populari din Ighiu si ai unui grup de elevi de la Liceul German Sebes si de la Scoala Sf. Isif din Alba Iulia. Evenimentul a fost coordonat in Germania de Reprezentanta landului german in Regiunea Centru, inscriindu-se in parteneriatul larg, demarat odata cu vizita in Regiunea Centru a doamnei Anne Quart, Secretar de Stat pentru Afaceri europene, din Brandenburg. Informatiile despre atractiile turistice si potentialul socio-economic al judetelor Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu au fost prezentate germanilor intr-o forma inedita, ca urmare a spectacolelor de traditii si folclor autentic, reprezentand viata oamenilor din Regiunea noastra.

Detalii

Cluster-e, Hub-uri și Universități pot aplica pentru Digital Innovation Hub

Comisia Europeană a lansat un apel de aplicații pentru Digital Innovation Hub, destinat Universităților, Centrelor tehnologice și de cercetare, Incubatoarelor și acceleratoarelor de afaceri, cluster-elor și asociațiilor din industrie, precum și entităților din administrația publică implicate în dezvoltarea planurilor de specializare inteligentă.

Detalii

Fondurile Regio finanțează lucrările de reparatii de la Ansamblul Bisericii Evanghelice fortificate Agnita

Portofoliul de obiective istorice și culturale al Regiunii Centru se completează cu încă un punct de atracție care se modernizează cu resurse europene. Astfel, localnicii și turiștii vor beneficia de condiții de siguranță și de noi oportunități, după procesul de reabilitare a Ansamblului Bisericii Evanghelice fortificate din Agnita. Contractul, în valoare totală de peste 6,5 milioane lei, fonduri nerambursabile, a fost semnat azi la sediul ADR Centru din Alba Iulia, de către reprezentantul Parohiei Evanghelice CA din Agnita, Prim-preot Reinhardt Boltres și de doamna Maria Ivan, director Direcția Coordonare din cadrul ADR Centru.
Detalii

Circa 300 de cereri de finantare ale microintreprinderilor ar putea obtine fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea afacerilor locale

In urma cu patru luni s-a incheiat perioada de depunere a proiectelor pentru obtinerea a maximum 200.000 euro fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea firmelor cu maxim 9 angajati din Regiunea Centru. Avand in vedere ca, pe parcursul ultimului an ADR Centru a sustinut o activitate intensa de informare, prin seminarii si discutii directe de lucru, circa 500 de proiecte, in valoare totala de peste 500 milioane lei au fost depuse in Regiunea Centru, in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, pe Prioritatea de Investitii 2.1 “Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”. Acum a venit momentul mult asteptat, de semnare a contractelor de finantare si de demarare a investitiilor!

Detalii

A fost modificat Ghidul specific pentru proiectele de regenerare a comunităților urbane defavorizate

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a emis ordinul nr. 5691/ 17.08.2017, prin care a fost modificat Ghidul specific pentru Prioritatea de Investiții 4.3 „Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a co-munităților defavorizate din regiunile urbane și rurale” a Programului Operațional Regional 2014-2020.

Detalii

Investitii importante in statiunea balneoclimaterica Covasna

Primaria orasului Covasna va demara curand noi lucrari de investitii ale drumurilor din Statiunea balneoclimaterica Covasna. Un numar de 11 strazi din oras, in lungime de peste 6,5 km, se vor adauga retelei stradale reabilitate prin POR 2007-2013, in urma cu doi ani, si vor completa astfel procesul de dezvoltare turistica a orasului. Este vorba despre proiectul „Reabilitarea infrastructurii rutiere in statiunea balneoclimaterica Covasna”, finantat prin POR 2014-2020, Axa prioritara 7, privind diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabila a turismului, iar contractul de finantare a fost semnat azi la sediul ADR Centru din Alba Iulia, de catre Primarul orasului, domnul József Gyerő si de catre doamna Maria Ivan, director Directia Coordonare din cadrul ADR Centru. Bugetul total al acestei cereri de finantare este de 19.041.336,53 lei, din care valoarea eligibila este de peste 18,66 milioane lei, contributia beneficiarului fiind de 380.826,73 lei.

Detalii