Regiunea Centru din România și Regiunea Centru din Republica Moldova își dezvoltă cooperarea în domeniul schimburilor economice și al turismului

Parteneriatul dintre ADR Centru din România și ADR Centru din Republica Moldova a fost gândit în urmă cu un deceniu, în decembrie 2012, pentru ca organizațiile și instituțiile din cele două regiuni cu același nume din România și Moldova să colaboreze cât mai bine, în cadrul european. În decursul acestor ani au avut loc mai multe reuniuni bilaterale de lucru și schimburi de experți, partea moldoveană participând la conferințe internaționale organizate de ADR Centru din România, iar experți români au fost prezenți în Regiunea Centru din Republica Moldova pentru schimburi de bune practici.

În perioada 25-26 octombrie 2022, județele Alba și Sibiu au fost gazda unei delegații formată din reprezentanți ai 14 organizații din Republica Moldova, active în domeniul turismului. Vizita acestei delegații a fost realizată în cadrul proiectului RO-MD-DE: Conectarea companiilor în vederea creșterii exporturilor în sectorul turismului (RO-MD-DE: Connecting companies to increase export in tourism sector), finanțat de Comisia Europeană prin Asociația Camerelor Europene de Comerț și Industrie (EUROCHAMBRES). Inițiativa EU4Business – Connecting Companies sprijină cooperarea dintre organizațiile similare din Regiunile Centru din România și Republica Moldova. Acest proiect – cu un buget de peste 56.700 euro – a asigurat intensificarea parteneriatelor și a relațiilor comerciale dintre companiile și organizațiile suport active în sectorul turismului din Republica Moldova, din Regiunea Centru – România și din Landul Brandeburg – Germania. Pe lângă activitățile concrete de cooperare, prin acest proiect s-a realizat și un transfer de cunoștințe și competențe, alături de un schimb de bune practici în domeniul turismului, cu precădere pentru zona rurală.

Proiectul RO-MD-DE a fost dezvoltat în cadrul parteneriatului bilateral dintre Regiunea Centru din Romania si Regiunea Centru din Republica Moldova, încheiat între Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru România și Agenția de Dezvoltare Regională Centru Republica Moldova.

Pe parcursul celor două zile de la sfârșitul lunii octombrie, partenerii din Republica Moldova au avut ocazia să participe la sesiuni de discuții și întâlniri bilaterale cu organizații din România și au vizitat câteva afaceri locale în domeniul turismului – în special din zonele rurale ale județelor Alba și Sibiu – pentru identificarea unor exemple de bune practici din Regiunea Centru România. Au fost vizitate satul sustenabil din Rimetea, zona viti-vinicolă și de turism Ciumbrud, municipiul Sibiu și localități din arealul Mărginimii Sibiului, care au fost prezentate pe larg de actorii locali și de reprezentanții ADR Centru ca fiind modele de succes privind valorificarea sustenabilă a patrimoniului cultural și natural și de promovare a activelor existente prin metode de turism sustenabil.

”Proiectul RO-MD-DE a fost o bună oportunitate pentru companiile și organizațiile de sprijin din Republica Moldova și din România pentru a discuta și dezbate oportunitățile și provocările oferite de piața turistică din cele două regiuni partenere, pentru a identifica perspectivele de dezvoltare a turismului într-un mod sustenabil și pentru a găsi cele mai eficiente moduri de promovare activelor turistice din cele două regiuni pe piețele interregionale. Cu toate că bugetul acestui proiect nu a fost mare, a permis constituirea unei platforme de cunoaștere între organizațiile din cele două regiuni, facilitând cooperarea între organizațiile din domeniul turismului. Este important că în acest proiect s-au implicat și partenerii noștri germani din Landul Brandenburg, deoarece astfel partea moldoveană a văzut exemple concrete atât în Regiunea Centru cât și în acest land. Concret, după întâlniri de lucru, sesiuni de vizite bilaterale, precum și după participarea la un mare târg internațional, acest proiect se finalizează cu rezultate semnificative pentru partea română și pentru firmele din Republica Moldova”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Pentru a continua cooperarea între părți și dezvoltarea de noi schimburi de experiență, dar și pentru a îmbunătăți promovarea reciprocă și creșterea competitivității economice a organizațiilor implicate, prin proiectul RO-MD-DE au fost semnate 5 acorduri de cooperare transnațională, între pensiuni și asociații de pensiuni sau alt gen de organizații din turism. Un astfel de acord este încheiat între Pensiunea ”Irina” din zona Tilișca, Sibiu  și Pensiunea ”Butuceni” din zona Orheiul Vechi, Republica Moldova, iar altul este stabilit între Pensiunea ”La Nistru”, localizată pe partea stângă a Nistrului și Asociația Pensiunilor din Rășinari-Sibiu. Un acord de colaborare este realizat între două agenții de turism (respectiv WINETORUS și ARI-TOUR), iar două acorduri transnaționale includ patru organizații de sprijin (pe de o parte Grupul de Acțiune locală Mărginimea Sibiului și Curtea de Piatră, din Cotiujenii Mari – Soroca și, pe de altă parte, Clusterul Balneoturistic Transylvania și Agenția de Investiții din Moldova).

Pe lângă aceste acțiuni, prin proiectul ROMDDE s-a avut în vedere crearea unui ghid de bune practici privind marketingul în domeniul turismului și realizarea hărți interactive, activitate care a însemnat o înregistrare și o cartografiere a activelor turistice din cele două regiuni, cu evidențierea organizațiilor active în domeniul turismului.

”ADR Centru a pregătit acest proiect de cooperare interregională pentru a sprijini dezvoltarea parteneriatelor și relațiilor comerciale bilaterale între regiunile cu același nume din România și Republica Moldova. Prin inițiative de acest gen noi susținem atât transferul de cunoștințe și schimburile de experiență între organizațiile din domeniul ospitalității, dar ne subliniem și angajamentul pentru continua colaborarea pe care am început-o acum zece ani cu ADR Centru din Republica Moldova, sprijinind cât mai activ creșterea capacității instituționale a partenerilor noștri de peste Prut, aflați acum în proces de aderare la Uniunea Europeană”, a mai precizat domnul Simion Crețu, după evenimentele desfășurate la Alba Iulia, Rimetea, Ciumbrud și Sibiu.

Alte informații

Întâlnirile de lucru din Regiunea Centru au avut loc între experți din România, Republica Moldova și Germania. Din Azerbaidjan a participat on-line doamna Elnaz Gahramanova, șefa Departamentului Turism de la Camera de Comerț și Industrie din Azerbaidjan.

Delegația Republicii Moldova a fost condusă de domnul Pavel Trofin – director general Agenția de Dezvoltare Regională Centru – iar lucrările seminarului principal dedicat cooperării în turism s-au desfășurat în prezența domnului Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba și Vicepreședinte al CDR Centru. Delegația partenerilor din Moldova a inclus reprezentanții unor companii de turism, organizații de sprijin din acest domeniu economic, precum și de la ADR Centru Republica Moldova. Din această țară au participat reprezentanți ai ANTRIM – Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern, precum și Agenția de Investiții a Moldovei.

Din partea română, la sesiunile de discuții au participat experți reprezentând Consiliile Județene din Alba, Brașov, Covasna, Mureș și Sibiu, edilii din Rimetea și Rășinari, precum și firme din toate județele Regiunii Centru, reprezentanți ai clusterelor locale și ai platformelor on-line cu profil de turism.

Organizațiile din turism interesate să fie incluse în cadrul hărții realizate de ADR Centru în cadrul proiectului RO-MD-DE sunt invitate să contacteze echipa de proiect: persoana de contact Paul Ciortea, prin e-mail la adresa paul.ciortea[at]adrcentru.ro.