Tendințe demografice în Regiunea Centru. Gestionarea pe termen mediu a schimbărilor demografice

Studiul regional răspunde unei necesități stringente de cunoaștere aprofundată a dinamicii demografice care influențează esențial viața comunităților locale și perspectivele lor de dezvoltare. Având la bază o analiza statistică pe o perioadă de peste trei decenii, studiul atinge un nivel ridicat de detaliere teritorială, fiind prezentate și efectele principale ale schimbărilor demografice și posibile răspunsuri și soluții de atenuare a efectelor negative ale acestor schimbări.

Regiunea Centru a fost puternic afectată în ultimii 35 ani de fenomene precum declinul demografic, îmbătrânirea populației și migrația – atât internă cât și externă, în special către țările din Uniunea Europeană. Regiunea Centru a pierdut circa 20% din numărul populației înregistrate la începutul anilor 90 ai secolului trecut, iar vârsta mediană la nivel regional a crescut de la 32 ani în anul 1990 la 43,3 ani în 2024. În profil teritorial, se observă că în cazul multor comune și orașe din Regiunea Centru evoluțiile demografice din ultimele decenii au fost chiar mai pronunțate.

Procesele demografice înregistrate la nivel regional și local reflectă atât efectele tranziției economice din ultimele decenii cât și ale globalizării și ale migrației internaționale. În acest context, schimbările demografice au devenit un factor esențial care influențează semnificativ dezvoltarea regională, planificarea urbană, sistemele sociale și economice, dar și coeziunea comunitară.

Cunoașterea contextului și a cauzelor care au determinat în unele cazuri evoluția diferită a fenomenelor demografice și evaluarea impactului acestora asupra comunităților au impus derularea unei cercetări sociologice în rândul celor 414 primării din Regiunea Centru, în urma acestui demers obținându-se o rată de răspuns de 45%. Corelarea datelor demografice cu răspunsurile primăriilor din regiune la chestionarul privind percepția asupra fenomenelor demografice a permis nuanțarea și contextualizarea tendințelor demografice.

Publicarea Studiului privind tendințele demografice și gestionarea schimbărilor demografice la nivelul Regiunii Centru coincide cu debutul etapei de elaborare documentelor strategice la nivel regional și local și cu pregătirea documentelor de programare pentru perioada 2028-2034, iar rezultatele Studiului pot fi valorificate pentru fundamentarea corectă și obiectivă a  unor politici publice și strategii de dezvoltare adaptate unor realități în schimbare.