Finalul de an 2020 – unul dintre cei mai dificili prin care a trecut întreaga umanitate – aduce vești bune pentru patru mari unități de învățământ liceal din județul Harghita. În orașele Gheorgheni, Toplița și Cristuru Secuiesc se vor moderniza clădiri de învățământ, biblioteci și săli de sport, dar și internate școlare, cu resurse nerambursabile REGIO. Acestea sunt alocate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru realizarea de investiții în educație care să asigure dezvoltarea infrastructurii și care să susțină creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții. Valoarea totală a fondurilor utilizate […]
DetaliiCondiții mai bune de studiu și șanse mai bune pentru 1.600 de elevi din județul Covasna – Prin fonduri Regio Centru
Publicat in: 29 decembrie, 2020Finanțarea nerambursabilă, pentru realizarea lucrărilor de modernizare, extindere și modernizare, necesare la două licee din județul Covasna, va asigura, pentru cei peste 1.600 de elevi ce frecventează cursurile acestor unități de învățământ, spațiu și condiții de studiu mai bune, cursuri practice și șanse la locuri de muncă pe viitor. Peste 5 milioane de euro se vor aloca din bugetul POR 2014-2020, pentru realizarea investițiilor prevăzute în cele două contracte semnate recent la ADR Centru, pentru Colegiul Național „Székely Mikó” din municipiul Sfântu Gheorghe și pentru Liceul Tehnologic ”Apor Peter” din municipiul Târgu Secuiesc. Datele proiectelor: Proiectul cu titlul ”Reamenajarea, […]
DetaliiFondurile REGIO vor asigura modernizarea liceului tehnologic Jidvei
Publicat in: 28 decembrie, 2020Aniversarea a șase decenii de existență va aduce Liceului Tehnologic din Jidvei și împlinirea unui vis dorit de generații de elevi și dascăli: modernizarea din temelii a unei instituții de educație emblematice din nord-estul județului Alba. Un proiect REGIO – primul pentru această comună – va duce la îmbunătățirea condițiilor de studiu și la reducerea […]
DetaliiUn proiect REGIO pentru ”Școala germană” din Tîrgu Mureș
Publicat in: 28 decembrie, 2020Fosta Școală generală nr 16 din Tîrgu Mureș și-a deschis porțile la 1 septembrie 1969, având 19 săli de clasă și 2 laboratoare și două secții de predare, în română și maghiară, cărora li s-a adăugat, după câțiva ani și secția germană. În anul 2005 și-a schimbat numele în Școala Gimnazială ”Friedrich Schiller”, iar târgumureșenii o cunosc ca fiind ”Școala germană”, fiind și singura din municipiu în care se predă în trei limbi materne, iar aici sunt înscriși peste 750 de elevi. Datorită acestui număr mare de copii care frecventează cursurile acestei școli, edilii au decis să depună o cerere […]
DetaliiInvestiții REGIO în valoare totală de peste 5 milioane lei pentru creșterea calității vieții cetățenilor
Publicat in: 22 decembrie, 2020Prin proiectul ”Îmbunătățirea calității vieții populației în satele aparținătoare Orașului Săliște prin proiecte integrate” în acest oraș din zona Mărginimii Sibiului se atrag fonduri europene nerambursabile în vederea finanțării unor obiective ce se regăsesc menționate în cadrul Strategiei Locale de Dezvoltare, unde sunt prevăzute investiții în sistemul educațional, în infrastructura cultural-recreativă și pentru îmbunătățirea spațiilor publice urbane. Obiectivul general al proiectului constă în creșterea calității vieții populației din satele Mag și Săcel, aparținătoare acestui oraș. Contractul de finanțare pentru această nouă inițiativă locală are o valoare totală de peste 5 milioane lei, din care peste 4,7 milioane lei sunt fonduri […]
DetaliiȘcoala Gimnazială ”Avram Iancu” din Zlatna se modernizează cu fonduri europene REGIO
Publicat in: 22 decembrie, 2020O veste bună în pragul Sărbătorilor de Crăciun ajunge la Zlatna: Școala Gimnazială ”Avram Iancu” va intra într-un amplu proces de reabilitare și modernizare, cu fonduri europene REGIO, derulate la nivel regional de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Cererea de finanțare cu titlul ”Reabilitare și modernizare Școală Gimnazială Avram Iancu, oraș Zlatna” a fost contractată azi, iar despre obiectivele acestui proiect și despre viitoarele investiții din zona montană au discutat la sediul ADR Centru, domnii Simion Crețu, Silviu Ponoran și Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. Acesta este cel de-al treilea proiect contractat pentru dezvoltarea acestui oraș din județul Alba […]
DetaliiIMM-urile din Regiunea Centru solicită fonduri europene REGIO de peste 3 miliarde lei
Publicat in: 21 decembrie, 2020ADR Centru anunță că, în decurs de o lună, firmele din Regiunea Centru au depus cereri de finanțare cu o valoare totală de peste 6 miliarde de lei, pe Prioritatea de investiții 2.2 a Programului Regio 2014-2020. Un număr de 237 de cereri de finanțare au fost depuse de către firme din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, solicitând peste 3,43 miliarde lei fonduri nerambursabile. Raportat la bugetul de finanțare disponibil, respectiv 100 milioane lei, gradul de acoperire al cererilor depuse este de 3.381%. Acesta este cel de-al doilea apel de finanțare lansat pe această Prioritate a POR […]
DetaliiDouă noi proiecte REGIO aduc încă 9 milioane euro pentru dezvoltare urbană
Publicat in: 21 decembrie, 2020Orașul Cugir din județul Alba este unul dintre cele mai performante din România în privința atragerii de fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional REGIO 2014-2020. În urma contractării a încă două proiecte ce asigură dezvoltarea urbană sustenabilă, cugirenii se pot mândri acum cu o sumă atrasă de peste 1500 euro/locuitor, adică un volum total de peste 38 milioane euro pentru dezvoltare. Cele două noi proiecte pentru care sunt semnate acum contractele de finanțare de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și municipalitatea din Cugir – de către domnii Simion Crețu și Adrian Teban – atrag peste 9 milioane euro […]
DetaliiPeste 7 milioane euro pentru reabilitarea a două unități de învățământ din Târnăveni-Mureș, în care studiază peste 1200 de elevi
Publicat in: 17 decembrie, 2020Mai mult de jumătate din populația școlară a municipiului Târnăveni va începe anul școlar 2023-2024 în clădiri reabilitate și dotate modern, ca urmare a implementării a două proiecte finanțate cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, care asigură derularea unor investiții în valoare totală de peste 7,75 milioane euro. Sumele nerambursabile atrase efectiv prin proiectele „Reabilitare, modernizare şi extindere Școala Gimnazială ”Traian” Târnăveni” și ”Reabilitare și modernizare Colegiu Tehnic Târnăveni” depășesc valoarea de 7,4 milioane euro, fiind pentru prima dată în istoria orașului când se investesc sume atât de importante pentru creșterea calității educației în acest oraș. Aceste […]
DetaliiPRELUNGIRE APEL accesare fonduri pregătire proiecte în domeniile de Specializare Inteligentă din Regiunea Centru
Publicat in: 17 decembrie, 2020Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru prelungește perioada de depunere a fișelor de proiect pentru accesarea fondurilor destinate pregătirii proiectelor de infrastructură în domeniile de Specializare Inteligentă din Regiunea Centru. Solicitările de sprijin se vor putea depune până la 15.01.2021. Astăzi, 17.12.2020, ADR Centru a publicat ”Ghidul Solicitantului Simplificat pentru pregătirea portofoliului de proiecte pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul Specializării Inteligente, din Regiunea Centru” cu modificări în ceea ce privește termenul de depunere. Noul termen limită de transmitere a solicitărilor de sprijin este 15.01.2021, ora 12.00 PM, ora României. Totodată, a fost inclusă în pachetul de documente o listă […]
Detalii