Aproape 200 de elevi ai Școlii Gimnaziale Speciale din municipiul Sfântu Gheorghe vor beneficia, în termen de maxim trei ani, de condiții mai bune de studiu, ca urmare a finanțării proiectului „Extindere, modernizare Școală Gimnazială Specială Sfântu Gheorghe și demolare garaj și magazie”, a cărui valoare totală este de peste 2,8 milioane euro, din care suma nerambursabilă atrasă este de peste 1,4 milioane euro. Proiectul obține fonduri europene în cadrul Axei Prioritare 10 a Programului Operațional Regional 2014-2020, pentru îmbunătățirea condițiilor de educație, în vederea creșterii gradului de participare la nivelul învățământului obligatoriu. ”Proiectul a fost depus de Consiliul Județean […]
DetaliiPe baza rezultatelor proiectelor Regio 2014-2020 au fost analizate nevoile regionale de dezvoltare și structura viitoarelor fonduri europene
Publicat in: 10 decembrie, 2020Cea mai importantă reuniune de lucru a reprezentanților administrației publice locale a fost organizată acum de ADR Centru pentru prima dată în mediul online, din cauza restricțiilor impuse la nivel global de pandemia Covid-19. Evenimentul a avut loc miercuri – 9 decembrie 2020 – timp de două ore, la lucrări participând peste 40 de reprezentanți ai administrației publice din cele șase județe din Regiunea Centru, care au discutat despre stadiul implementării Programului Operațional Regional 2014-2020, despre stadiul în care a ajuns pregătirea de proiecte ce ar putea obține finanțare în perioada 2021-2027, precum și despre alte teme relevante privind procesul […]
DetaliiImpactul proiectelor europene asupra mediului din județele Sibiu și Alba
Publicat in: 07 decembrie, 2020Scăderea emisiilor gazelor de seră, îmbunătățirea constantă a calității aerului, proiectele care susțin reducerea noxelor și aplicarea unor soluții de eficiență energetică au fost prezentate în cadrul evenimentului organizat de Centrul Europe Direct Regiunea Centru, alături de structura gazdă, ADR Centru ”Energie verde-mai mult verde în Regiunea Centru – acțiuni, proiecte și propuneri”. Circa 50 […]
DetaliiDescoperiți Bavaria Digitală
Publicat in: 04 decembrie, 2020Prelungire termen de depunere – Apel 3 – Axa 8 Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Obiectiv Specific 8.3 C – Grup vulnerabil „copii”
Publicat in: 27 noiembrie, 2020Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a publicat în data de 27.11.2020 Ghidul specific consolidat pentru apelul de proiecte P.O.R.2020/8/8.1/8.3/C, Grup vulnerabil: copii, din cadrul Axei prioritare 8-Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Prioritatea de Investiții 8.1-Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, […]
DetaliiDezbatere online cu cetățenii din Alba și Sibiu pe teme de protecție a mediului
Publicat in: 27 noiembrie, 2020”Vreau un aer mai curat! Avem nevoie de mai multe spații verzi! Aș dori să fie mai multe piste de biciclete!” am auzit aceste afirmații de la cetățenii din Regiunea Centru, transmise fie online fie direct în cadrul evenimentelor pe care le-am organizat. Dacă ești din județul Sibiu sau Alba și vrei și tu același […]
DetaliiUltimele noutăți despre fondurile europene pentru mediul privat
Publicat in: 26 noiembrie, 2020La evenimentul ”Finantari pentru mediul privat”, desfasurat in 19.11.2020, s-au inscris peste 120 persoane din Regiunea Centru si nu numai, mai mult de 50% dintre cei inscrisi fiind reprezentanti ai microintreprinderilor. Prezentarile, link-ul inregistrarii video si raspunsurile la intrebarile adresate, le gasiti atasate acestui material. A fost un eveniment online ce s-a adresat celor ce sunt […]
DetaliiPeste 3 milioane euro din bugetul REGIO 2014-2020 pentru modernizarea Colegiului Tehnic din Aiud
Publicat in: 26 noiembrie, 2020Municipiul Aiud implementează în total șase proiecte REGIO, a căror valoare totală este de aproape 20 milioane euro, pentru investiții în infrastructura de transport local, în dezvoltarea zonelor verzi și a iluminatului public, precum și pentru creșterea calității vârstnicilor. Două dintre aceste proiecte, având o valoare totală de peste 20 milioane lei, sunt destinate dezvoltării climatului educațional. Cel mai important dintre acestea, semnat recent, este contractul de finanțare nerambursabilă pentru ”Reabilitare și dotări Colegiul Tehnic Aiud”, a cărui valoare totală este de aproape 16 milioane lei și care va duce la modernizarea acestei importante unități de învățământ din oraș și […]
DetaliiLANSARE APEL accesare fonduri pregătire proiecte în domeniile de specializare inteligentă din Regiunea Centru
Publicat in: 26 noiembrie, 2020Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru publică Ghidul solicitantului simplificat pentru accesarea fondurilor destinate pregătirii proiectelor de infrastructură în domeniile de Specializare Inteligentă din Regiunea Centru ce vor obține sprijin prin intermediul Programul Operațional Asistență Tehnică 2014 – 2020. Solicitările de sprijin se vor putea depune începând cu 30.11.2020. Astăzi, 26.11.2020, ADR Centru a publicat ”Ghidul Solicitantului Simplificat pentru pregătirea portofoliului de proiecte pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul Specializării Inteligente, din Regiunea Centru”. Solicitările de sprijin se vor putea depune în cadrul apelului începând cu data de 30.11.2020, ora 12.00 PM, ora României. Termenul limită de transmitere a solicitărilor […]
DetaliiWorkshopuri pentru creșterea capacității de inovare în cadrul companiilor
Publicat in: 25 noiembrie, 2020Planurile noi ale Uniunii Europene pentru finanțarea proiectelor din fonduri europene, în domeniul antreprenorial, în perioada 2021-2027 va face din componenta de cercetare și inovare o prioritate de finanțare ce va presupune dezvoltarea și consolidarea capacităților de cercetare și inovare a organizațiilor prin crearea unor sisteme atractive de inovare (de ex. Sisteme SMART în întreprinderi) […]
Detalii