ADR Centru lansează primele trei apeluri de proiecte pentru dezvoltarea Regiunii Centru în perioada de programare 2021-2027

  • Peste 238 milioane euro pot fi solicitați pentru modernizarea drumurilor județene, a universităților și pentru creșterea eficienței energetice în clădiri publice

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul ”Regiunea Centru” (PR Centru), anunță lansarea primelor trei apeluri de proiecte din cadrul acestui Program de finanțare, aferente Priorităților 3, 5 și 6. Astfel, Regiunea Centru face pași concreți pentru a deveni ”O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, ”O regiune accesibilă” și ”O regiune educată”, așa cum prevede obiectivul PR Centru, pentru susținerea dezvoltării comunităților din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

”Aceste domenii de finanțare au fost foarte mult așteptate la nivelul Regiunii noastre. Experiența pe care am acumulat-o în cei peste 15 ani de când gestionăm fonduri europene nerambursabile, alocate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, ne este un aliat în această perioadă, când punem în practică procesul de descentralizare a implementării resurselor publice europene la nivel regional. Până acum am pregătit toate aspectele tehnice necesare pentru buna derulare a Programului Regional pe care îl coordonăm, dar acesta este momentul în care munca noastră devină vizibilă pentru marele public, nu doar pentru specialiștii interesați. Sperăm ca, peste 6 ani, momentul de bilanț să ne dovedească faptul că am putut finanța proiecte care să ducă la creșterea calității vieții cetățenilor acestei Regiuni de Dezvoltare.

Prin intermediul primelor 3 apeluri de proiecte lansate, investim în modernizarea drumurilor județene, investim în eficiența energetică în clădiri publice, precum și în creșterea calității învățământului universitar și vor mai urma în scurt timp alte domenii pentru care vom lansa apeluri de proiecte. Vorbesc aici mai ales de mediul de afaceri, care așteaptă cu mare interes finanțările europene, deoarece ultimele apeluri de proiecte pentru companii au fost lansate cu mult înainte de Pandemie. Vorbesc și de fondurile substanțiale pentru asigurarea unei dezvoltări urbane durabile, cu accent pe protejarea mediului și pe îmbunătățirea climatului urban.

Subliniez că, pentru o cât mai bună informare și înțelegere a condițiilor prevăzute în ghidurile lansate, dar și a sistemului electronic de depunere a proiectelor MySMIS2021/2021+, venim în sprijinul potențialilor solicitanți de fonduri și le vom acorda asistență și sprijin prin Serviciul nostru Helpdesk, pentru a ne asigura că vor fi pregătite și depuse proiecte cât mai bune la nivelul fiecărui județ din Regiunea Centru”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Cererile de finanțare pentru toate prioritățile lansate în cadrul PR Centru se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/2021+, link: https://mysmis2021.gov.ro/.

Experții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din cadrul Biroului de informare – Helpdesk vă pot oferi gratuit informații referitoare la Programul Regiunea Centru, precum și îndrumare și consiliere pentru pregătirea cererii de finanțare.

Ne puteți contacta pe adresa de e-mail helpdesk@adrcentru.ro sau puteți transmite direct un mesaj către Biroul de Informare ADR Centru completând formularul de solicitare de informații disponibil la adresa: https://www.regiocentru.ro/solicitari-de-informatii/

Alba Iulia, 14.07.2023

MAI MULT DE 72 MILIOANE EURO FONDURI NERAMBURSABILE DISPONIBILE ÎN REGIUNEA CENTRU PENTRU SPRIJINEREA MĂSURILOR DE RENOVARE ENERGETICĂ EFICIENTĂ A CLĂDIRILOR PUBLICE

Începând cu data de 14 august 2023, ora 12:00, autoritățile publice centrale, Unitățile Administrativ Teritoriale, instituțiile publice și serviciile publice organizate ca instituții publice de interes local sau județean, instituțiile de învățământ superior de stat din Regiunea Centru, precum și  parteneriate între entitățile enumerate anterior cu respectarea condiției că în cazul parteneriatelor dintre UAT și instituții publice locale, partenerii să aparțină aceluiași județ pot depune proiecte pentru sprijinirea măsurilor de renovare energetică eficientă a clădirilor publice prin renovarea moderată și/sau aprofundată a clădirilor publice prin creșterea performanței și eficienței energetice a clădirilor publice, utilizarea eficientă a resurselor și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră . Apelul de proiecte pe această prioritate este de tip competitiv cu termen limită de depunere, respectiv 14.02.2024 ora 12:00.

Bugetul disponibil pentru finanțare în cadrul acestui apel este de 72,49 milioane euro.

Un proiect trebuie să aibă valoarea minimă eligibilă pentru renovare moderată de 150.000 euro și pentru renovare aprofundată de 250.000 euro, iar valoarea maximă a eligibilă este de 15.000.000 euro.

Finanțarea nerambursabilă solicitată va reprezenta maximum 98% din valoarea eligibilă a proiectului, iar cofinanțarea este de minim 2% din valoarea eligibilă a proiectului în cazul unităților administrativ teritoriale locale și instituțiilor publice locale și de minim 15% din valoarea eligibilă a proiectului în cazul autorităților publice centrale

Principalele activități eligibile vizează lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirilor, lucrări de modernizare a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice/termice pentru consum propriu, lucrări de instalare și modernizare a sistemelor de climatizare, precum și lucrări de reabilitare a instalațiilor de iluminat aferente clădirii.

Mai multe detalii și Ghidul specific împreună cu anexele sale se găsesc pe pagina Programului Regiunea Centru https://www.regiocentru.ro/3-2-eficienta-energetica-in-cladiri-publice/.

ÎMBUNĂTĂȚIREA CONECTIVITĂȚII LA REȚEAUA TEN-T A DRUMURILOR JUDEȚENE DIN REGIUNEA CENTRU BENEFICIAZĂ DE APROAPE 153 MILIOANE EURO, FONDURI NERAMBURSABILE

Începând cu data de 14 august 2023, ora 12:00, Unitățile Administrativ-Teritoriale de nivel județean din Regiunea Centru eligibile inclusiv parteneriatele între UAT-Județ (ca lider de parteneriat) și UAT Județ/e, Municipiu/i, Oraș/e și Comună/e pot depune proiecte pentru investiții în modernizarea infrastructurii rutiere de importanță regională pentru asigurarea conectivității la rețeaua TEN-T a zonelor mai puțin dezvoltate și a zonelor izolate. Apelul de proiecte pe această prioritate este de tip necompetitiv cu termen limită de depunere, respectiv până în 14 iulie 2024, ora 12:00.

Bugetul disponibil pentru finanțare în cadrul acestui apel este de 152,94 milioane euro.

În cadrul acestui apel, un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare, iar un proiect trebuie să aibă valoarea minimă eligibilă de 10.000.000 euro iar valoarea maximă eligibilă nu poate depăși 49.960.000 euro. Finanțarea nerambursabilă solicitată va reprezenta maximum 98% din valoarea eligibilă a proiectului, iar cofinanțarea este de minim 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Principalele activități eligibile finanțate prin Acțiunea 5.1 – referitoare la investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere de importanță regională pentru asigurarea conectivității la rețeaua TEN-T – vizează modernizarea și reabilitarea drumurilor județene și a variantelor ocolitoare de localități pentru creșterea vitezei de circulație și a siguranței rutiere, dar și realizarea de sensuri giratorii, parapeți, elemente de calmare a traficului și pentru creșterea siguranței circulației (cu semnalizarea corespunzătoare), precum și construirea sau modernizarea nodurilor rutiere pentru asigurarea conectivității la TEN-T, a stațiilor pentru transport public.

Mai multe detalii și Ghidul specific împreună cu anexele sale se găsesc pe pagina Programului Regiunea Centru https://www.regiocentru.ro/5-1-investitii-in-modernizarea-infrastructurii-rutiere-de-importanta-regionala-pentru-asigurarea-conectivitatii-la-reteaua-ten-t/.

ÎNVĂȚĂMÂNTUL UNIVERSITAR DIN REGIUNEA CENTRU VA DISPUNE DE PESTE 13 MILIOANE EURO FONDURI NERAMBURSABILE PENTRU MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII

Începând cu data de 14 august 2023, ora 12:00, instituțiile de învățământ superior de stat acreditate din Regiunea Centru pot depune proiecte pentru creșterea nivelului de adecvare a ofertei educaționale în raport cu nevoile pieței muncii prin susținerea investițiilor educaționale. Apelul de proiecte pe această prioritate este de tip competitiv cu termen limită de depunere, respectiv 14 octombrie 2023, ora 12:00.

Bugetul disponibil pentru finanțare în cadrul acestui apel este de 13,21 milioane euro.

Un proiect trebuie să aibă valoarea minimă eligibilă 500.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă este de 6.700.000 euro. Finanțarea nerambursabilă solicitată va reprezenta maximum 98% din valoarea eligibilă a proiectului, iar cofinanțarea este de minim 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Principalele activități eligibile finanțate prin Acțiunea 6.3 – referitoare la creșterea relevanței învățământului universitar  vizează construirea/extinderea/reabilitarea/modernizarea și dotarea spațiilor educaționale, a spațiilor de cazare, cantine și alte facilități, precum și accesibilizarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități și măsuri de incluziune în educație a elevilor cu CES. De asemenea, activitățile de îmbunătățire a eficienței energetice în clădirile reabilitate sau modernizate sunt activități eligibile obligatorii în cadrul acestui apel de proiecte.

Mai multe detalii și Ghidul specific împreună cu anexele sale se găsesc pe pagina Programului Regiunea Centru https://www.regiocentru.ro/6-3-cresterea-relevantei-invatamantului-tertiar-universitar/.