CONFERINTA FINANTARE SI DEZVOLTARE PENTRU MICROINTREPRINDERI, IMM-URI SI INTREPRINDERI MARI

In cadrul Saptamanii Europene a IMM-urilor, in perioada 4-10 mai 2009, Institutia Prefectului – Judetul Brasov organizeaza, in parteneriat cu ADR Centru si alte institutii, in municipiul resedinta a judetului, Conferinta „Finantare si dezvoltare pentru microintreprinderi, IMM-uri si intreprinderi mari”. Evenimentul va avea loc in data de 8 mai 2009, incepand cu ora 10, la Centrul Cultural „Reduta” Brasov, situat pe strada Apollonia Hirscher, nr 8.
La aceasta manifestare sunt invitati domnul Constantin Nita, ministrul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri, domnul Alexandru Petru Fratean, secretar de stat in cadrul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, alaturi de care vor fi prezenti domnul Ion Gontea, prefectul judetului Brasov si domnul Simion Cretu, director general ADR Centru. La eveniment vor participa autoritati publice locale din judetul Brasov, universitati, organisme intermediare constituite pentru implementarea programelor operationale si reprezentanti ai altor agentii constituite la nivel local sau regional. Cei mai importanti invitati, peste 70 de perrsoane, reprezinta insa mediul de afaceri din judetul Brasov, pentru care, prin acest eveniment, vor fi oferite informatii privind sursele de finantare nerambursabila in vederea dezvoltarii mediului economic.
Temele principale ale evenimentului se axeaza pe finantarile pentru IMM si intreprinderi mari in activitati productive, pe subventiile acordate pentru personalul intreprinderilor, dar si pe finantarea structurilor de sprijinire a afacerilor si a microintreprinderilor din mediul urban. In acest din urma caz, ADR Centru va sustine o prezentare structurata pe 3 directii. Primele doua teme abordate de reprezentantii ADR Centru sunt „Prezentarea Programului Operational Regional si a oportunitatilor de finantare oferite de acesta, atat pentru IMM-uri, cat si pentru autoritatile publice locale”, „Prezentarea proiectului BISNet Transylvania si a serviciilor oferite de catre ADR Centru IMM-urilor din Regiunea Centru, prin intermediul acestui proiect”. BISNet Transylvania este un proiect initiat in cadrul Programului pentru Competitivitate si Inovare (CIP) al Comisiei Europene, avand ca obiectiv crearea unei Retele de Sprijin pentru Afaceri si Inovare in regiunile de dezvoltare Nord-Vest si Centru. O alta tema importanta care va fi tratata de reprezentantii ADR Centru este prezentarea Catalogului Surselor de Finantare, document elaborat lunar de ADR Centru, in format electronic, si in cadrul caruia sunt selectate informatiile legate de programele de finantare active si disponibile spre finantare, nu doar prin intermediul ADR Centru, ci si prin intermediul altor institutii de la nivel national sau european, structurat pe categorii de beneficiari eligibili.
„Accesarea serviciilor destinate IMM-urilor le deschide acestora calea spre noi oportunitati de investitii. In cadrul Saptamanii Europene a IMM, ADR Centru are programate mai multe activitati destinate extinderii preocuparilor sale de sprijinire si promovare a IMM, de identificare a solutiilor practice pentru consolidarea si dezvoltarea acestora. Pentru imbunatatirea mediului de afaceri, este important ca institutiile cu un profil ca al nostru sa faciliteze contactele dintre IMM si sursele publice de finantare”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Alba Iulia, 07.05.2009