Regiunea Centru demareaza colaborarea cu doua regiuni poloneze partenere ale Landului Brandenburg

Luni, 24 septembrie 2012, reprezentantii oficiali pentru parteneriate externe ai Landului Brandenburg, respectiv doamna dr. Birgit Schliewenz, de la nivelul Regiunii Centru, doamna Angelika Menze de la nivelul Voievodatului Wielkopolska si domnul Claus J. Goldenstein de la nivelul Voievodatului Dolnoslaskie, s-au intalnit cu reprezentantii ADR Centru la Alba Iulia. Reuniunea a vizat demararea colaborarii intre cele patru regiuni europene, din cele trei tari, pe baza experientei acumulate deja de reprezentantii de parteneriat, in concordanta cu obiectivele de dezvoltare ale regiunilor din Polonia si al Regiunii Centru.

Vizita delegatiei germane a fost organizata pentru cunoasterea oportunitatilor oferite de Regiunea Centru si pentru a sonda posibilitatile de dezvoltare a unor proiecte trilaterale Brandenburg-Centru-Polonia, sau chiar a unor proiecte internationale, finantate de programele europene. La intalnirea cu reprezentantii oficiali de parteneriat ai Landului german au participat doamna Maria Ivan, director Organism Intermediar pentru Pro-gramul REGIO in cadrul ADR Centru, domnul Mihai Pocanschi, director Departament Politici Regionale, precum si experti din cadrul Agentiei. Aceasta intalnire isi propune activarea institutiei Responsabililor de Parteneriat dintr-o tara dezvoltata (Germania) pentru definirea unor programe si proiecte comune care sa duca la dezvoltarea unor regiuni din tarile estice, respectiv a regiunilor Centru, Wielkopolska si Dolnoslaskie. La nivel national un asemenea parteneriat inca nu a fost creat.

In vizita lor de trei zile in Romania, reprezentantii pentru chestiuni de parteneriat au avut intalniri cu reprezentanti ai administratiei publice si ai mediului de afaceri din judetele Regiunii Centru. Acordarea de sprijin IMM-urilor pentru internationalizarea afacerilor, promovarea oportunitatilor de investitii intre cele patru regiuni din trei tari si interesul reciproc pentru promovarea utilizarii eficiente a surselor de energie regenerabila, precum si protejarea mediului inconjurator au fost principalele teme dezbatute in discutiile oaspetilor germani cu gazdele lor din Romania.

La nivelul Regiunii Centru a fost prezentata atat situatia implementarii Programului Operational Regional, ca fiind cel mai important program care se deruleaza in acest moment in regiune, precum si cateva dintre proiectele regionale cele mai relevante, care au dus la dezvoltarea strategica a regiunii. Punctual, in cadrul discutiilor de la Alba Iulia, reprezentantii de parteneriat ai landului german au dezbatut cu reprezentantii ADR Centru strategia de dezvoltare regionala si modul de pregatire a portofoliului de proiecte pentru noua perioada de programare 2014-2020. Principala tema analizata a constat in edificarea unui sistem de colaborare intre firmele germane, poloneze si romane, astfel incat mediul de afaceri, in special din domeniile IT, automotive, industria de prelucrare a lemnului si industria agro-alimentara, sa poata identifica cele mai bune posibilitati de colaborare. Acest lucru este realizabil si datorita faptului ca firmele poloneze colaboreaza foarte bine si sunt tot mai prezente pe piata germana, precum si faptului ca orasele Breslau si Poznan sunt, dupa capitala Varsovia, cele mai dezvoltate din punct de vedere economico-social din Polonia, iar colaborarea intre ele si orasele Regiunii Centru, poate duce la diversificarea afacerilor romanesti.

”Cel mai bun lucru care a rezultat in urma discutiilor a fost faptul ca interlocutorii nostri germani, aflati la prima lor vizita in Romania, desi au venit cu multe prejudecati despre tara noastra, au constatat ca Regiunea Centru este mult deasupra asteptarilor lor, iar posibilitatile noastre de cooperare sunt foarte numeroase. De fapt, am identificat cateva directii principale de actiune, respectiv dezvoltarea cooperarii intre clustere, precum si intre aceste structuri asociative si mediul universitar, pentru imbunatatirea transferului tehnologic. De asemenea, am pus bazele colaborarii pentru definirea de proiecte de viitor, pentru dezvoltare urbana, precum si pentru identificarea de proiecte care ar putea completa portofoliul de proiecte regionale pentru urmatoarea perioada de programare. In plus, urmarim si corelarea strategiilor de dezvoltare cu evolutiile demografice si vom putea pregati proiecte pentru reducerea somajului in randul tinerilor, prin calificarea persoanelor si prin identificarea de politici de sprijin local, astfel incat oamenii sa nu mai fie tentati sa paraseasca tarile lor de origine, unde au fost instruiti, pentru a munci in tarile mai dezvoltate. Un alt aspect pe care l-am analizat a fost reprezentat de posibilitatea de a realiza proiecte de turism, sau de promovare a produselor traditionale, pentru fiecare dintre aceste regiuni care vor colabora in viitor”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Principalul rezultat al acestei intalniri de lucru cu Responsabilii Oficiali pentru Parteneriat ai Landului Brandenburg a constat in informarea reciproca a tuturor factorilor responsabili despre posibilitatile de parteneriat. Practic, ADR Centru pune bazele primei colaborari transnationale la nivel regional, prin implicarea unor reprezentanti ai unui stat dezvoltat in state est-europene aflate in plin proces de dezvoltare, pentru eficientizarea atragerii de fonduri europene. Aceste fonduri ar putea fi utilizate la internationalizarea activitatii clus-terelor romanesti din domeniul inovarii, al industriei agro-alimentare si al prelucrarii lemnului. In paralel se va facilita cooperarea dintre universitatile romanesti, precum si cele germane si poloneze, pentru transfer tehnologic, iar la nivel institutional parteneriatele romano-polono-germane vor beneficia de expertiza ADR Centru pentru dezvoltarea de proiecte comune, la nivel regional, sau la nivelul unui grup de judete. Discutiile au subliniat posibilitatea concretizarii colaborarii intre regiunile Centru, Brandenburg, Wielkopolska si Dolnoslaskie, printr-un protocol.