Sprijin german pentru sistemul educational din Regiunea Centru

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru a primit vizita unei delegatii a Landului Brandenburg din Germania, partener traditional al Regiunii Centru. La intalnire au participat domnul Andreas Kotzorek, reprezentand Camera de Comert si Industrie din Cottbus, reprezentanta Landului Brandenburg in Regiunea Centru, doamna dr. Birgit Schliewenz si domnul Simion Cretu, director general ADR Centru. Reuniunea a urmarit concretizarea posibilitatilor de cooperare bilaterala in special in domeniul educational, prin acreditari si schimburi de elevi, studenti si cadre didactice intre cele doua regiuni europene.

Vizita delegatiei germane a fost organizata de catre Reprezentanta Landului Brandenburg in Regiunea Centru, cu sprijinul ADR Centru. In cadrul acestei vizite de trei zile, domnul Andreas Kotzorek, din partea Camerei de Comert si Industrie Cottbus, a avut intalniri de lucru cu reprezentantii mediului universitar si al formarii profesionale a tinerilor, atat la nivelul Inspectoratului Scolar Judetean Alba, cat si al Universitatii ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita s-a finalizat cu o sedinta de lucru la sediul ADR Centru cu domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Tema principala a discutiilor a vizat concretizarea unor actiuni bilaterale in domeniul educational, legate de sectorul energiilor regenerabile. Astfel, domnul Kotzorek a mentionat faptul ca la Universitatea albaiuliana a discutat despre posibilitatile de colaborare ale acestei institutii de invatamant superior cu Universitatea din Cottbus, Landul Brandenburg – Germania. Aceasta colaborare in domeniul educational va urmari acreditarea unor noi specializari tehnice la universitatea albaiuliana, dar si in alte centre universitare din Regiunea Centru, in domeniul producerii si utilizarii energiei din surse regenerabile. Se vizeaza inclusiv crearea unor studii de masterat pe profil tehnic, cu aportul expertilor germani, la Universitatea din Alba Iulia. Deoarece germanii pun mare accent pe pregatirea profesionala, activitatile vor incepe cu schimburi de elevi, studenti si cadre didactice, intre unitati scolare din Regiunea Centru si landul german, dar si intre universitatile romanesti interesate si Universitatea din Cottbus. Sectorul energiilor regenerabile implica si o formare profesionala a unor lucratori in domeniu, de aceea partea germana pune mare accent atat pe pregatirea initiala a elevilor, cat si pe formarea adultilor, prin cursuri alternative. Inca din aceasta toamna este posibila efectuarii practicii de specializare a unor ucenici si studenti, la institutii de invatamant si agenti economici din Germania.

Referindu-se la stadiul in care aceasta problematica este dezvoltata in Regiunea Centru, domnul Simion Cretu a subliniat interesul ADR Centru, dar si al autoritatilor administratiei publice locale, de a pregati proiecte cu finantare europeana care sa atraga investitii semnificative in sectorul romanesc al energiilor regenerabile. Astfel, in tara noastra avem nevoie de specialisti bine pregatiti si de know-how, in acest domeniu, in special in contextul viitoarei perioade de programare a fondurilor europene. Conform Strategiei Europa 2020, doua dintre prioritatile catre care se vor aloca fonduri sunt dezvoltarea unei economii bazate pe cunoastere si inovare; dar si promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizarii resurselor, mai ecologice si mai competitive. In plus, regiunea noastra a implementat doua importante proiecte regionale cu sprijinul partenerilor germani din Landul Brandenburg, care au legatura cu pregatirea tinerilor in domeniul producerii si utilizarii resurselor de energie regenerabila. Primul dintre aceste proiecte, ”RenERg EuReg” finantat de catre Comisia Europeana pentru intarirea capacitatii regiunilor Centru si Brandenburg si a actorilor regionali din domeniul energetic, de a planifica si utiliza resursele regenerabile locale si regionale ca o solutie a dezvoltarii economice durabile, s-a finalizat in anul 2010 prin realizarea unei analize a potentialului surselor regenerabile de energie in regiunea noastra si a Strategiei Regiunii Centru privind utilizarea surselor regenerabile de energie. Cel de-al doilea proiect, „Consolidarea capacitatii institutionale a Consortiului Regional (CR) al Regiunii de Dezvoltare Centru”, finantat prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a fost coordonat de Universitatea ”1 Decembrie 1918”, in parteneriat cu ADR Centru si cu institutii de formare profesionala din Germania si Franta. Acest proiect a dus la imbunatatirea capacitatii institutionale a membrilor CR si la realizarea unui Regulament de organizare si functionare al acestui organism. Practic acest proiect a pus bazele strategiei de actiune la nivel regional in domeniul formarii profesionale si a definirii programelor de studiu in domeniul invatamantului profe-sional si tehnic.

” Datorita parteneriatului activ cu Landul Brandenburg, Regiunea Centru este printre primele din tara in care se constata o concentrare a interesului, atat din punct de vedere administrativ, cat si al clusterelor mai vechi sau mai recent formate, de a instrui tinerii in domeniul profesional. ADR Centru doreste sa devina liantul in acest proces de dezvoltare a sistemului educational regional, implicand structurile de afaceri sau asociatiile profesionale in formarea unor buni specialisti. Cererea si oferta in domeniul instruirii sunt inca disproportionate in regiunea noastra si mediul privat se implica prea putin in identificarea exacta a necesitatilor de pregatire ale cetatenilor. In urma vizitei domnului Andreas Kotzorek dorim ca, in foarte scurt timp, cel putin un grup de elevi sa faca 2 luni de practica la firmele germane. Apoi trebuie sa capacitam clusterele din Regiunea Centru – care activeaza in domeniile energiei regenerabile, al prelucrarii lemnului, sau metalelor si al industriei alimentare – sa devina platforme comune de comunicare si pregatire, astfel incat sa formam resurse umane la calificari de top. Astfel, firmele straine, investitorii, vor gasi atractiva regiunea noastra nu numai pentru resursele naturale, ci si pentru industrie, servicii si specialisti bine pregatiti. Atunci tinerii nostri nu vor mai fi nevoiti sa plece, rata imbatranirii populatiei ar putea fi diminuata si vom crea conditiile cresterii bunastarii cetatenilor regiunii”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru, dupa incheierea intrevederii cu oaspetii germani.