Comisia Europeana acorda finantari pentru IMM in domeniul cercetarii

Tinand cont de activitatile din cadrul Proiectului BISNet Transylvania, ADR Centru prezinta celor interesati o noua oportunitate pentru IMM. Este vorba despre posibilitatea acestora de a benefica de fonduri nerambursabile pentru achizitionarea de echipamente pentru cercetare. Acest program de finantare face parte din eforturile de impulsionare a sectorului inovativ si de cercetare, cu aplicabilitate imediata in domeniul economic, al Comisiei Europene.

Pentru aceasta a fost lansat in data de 24 aprilie 2009 programul Marie Curie: „Industry-Academia Partnerships and Pathways” (FP7-PEOPLE-2009-IAPP). Facand parte din Programul Cadru de Cercetare 7 al Comisiei Europene – Sectiunea „Oameni”, aceasta initiativa are ca obiectiv principal imbunatatirea cooperarii dintre mediul industrial si cel academic/non-profit, prin intermediul unor proiecte comune de cercetare.

Programul se adreseaza in special sectorului IMM, insa pentru a participa la acest program, intreprinderile trebuie sa realizeze parteneriate cu cel putin o universitate sau un centru de cercetare (non-profit), dintr-o tara eligibila diferita, alaturi de care trebuie sa elaboreze un proiect comun de cercetare. Organizatiile eligibile in cadrul acestui program pot proveni atat din statele membre si tarile asociate ale Uniunii Europene cat si din tarile partenere de cooperare ale UE si terte tari.

Bugetul de 65 de milioane de Euro, alocat acestui program, va fi destinat finantarii: activitatilor de schimb de personal, experienta si know-how intre organizatiile partenere, activitatilor de cercetare si networking, activitatilor de recrutare a cercetatorilor si instruire a acestora, si in mod special, IMM-urile pot beneficia de fonduri pentru achizitionarea de echipamente pentru cercetare, in limita a 10 % din valoarea finantarii acordate respectivului IMM. Finantatorul va rambursa 100% din costurile eligibile ale proiectului, durata estimata pentru implementarea acestora fiind de 4 ani.
Aplicatiile vor fi redactate in limba engleza si trebuie transmise prin intermediul sistemului informatic de depunere a cererilor de finantare al Comisiei Europene, EPSS – Electronic Proposal Submission Service, pana la data de 27 iulie 2009, ora 17:00 (ora locala a Bruxelles-ului).

Informatii suplimentare despre acest program pot fi obtinute de pe pagina de Internet a Programului Cadru de Cercetare 7 al Comisiei Europene, la adresa: www.cordis.europa.eu .

„Acest set de informatii va este furnizat prin intermediul proiectului „BISNet Transylvania”, implementat la nivelul Regiunii Centru de catre ADR Centru, in calitate de partener al unui consortiu extins, infiintat in scopul sprijinirii sectorului de afaceri, si in special a IMM-urilor dinTransilvania. Proiectele trebuie sa implice un minim de doi parteneri din doua tari diferite, insa este incurajata participarea in comun a mai multor intreprinderi si universitati sau centre de cercetare, neexistand o limita maxima a numarului de parteneri”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Prin intermediul proiectului BISNet Transylvania, intreprinderile pot beneficia de suport in identificarea de parteneri externi pentru colaborari internationale, in diverse domenii de activitate, inclusiv crearea parteneriatelor si consortiilor necesare participarii la programele de finantare ale Comisiei Europene, precum cel prezentat in cadrul acestui material. Pentru mai multe informatii referitor la proiect si despre modalitatile practice in care va putem sprijini in dezvoltarea afacerii dumneavoastra va invitam sa accesati pagina de internet a ADR Centru www.adrcentru.ro, la sectiunea „BISNet Transylvania”, sau sa ne contactati direct la adresa de email office@adrcentru.ro .