„Transapuseana” din județul Alba

Peste 78 de kilometri de aventură și frumusețe a naturii deschiși dezvoltării economice: DJ 107I !

Unul dintre cele mai pitorești drumuri din țară a fost reconstruit de Consiliul Județean Alba, cu fonduri nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional „Centru” 2014 – 2020”, pentru care Agenția pentru Dezvoltare Centru a fost Organism Intermediar. Drumul Județean DJ 107 I „Transapuseana” a devenit atractiv cu mult înainte de finalizarea lucrărilor, pentru că o bună parte din traseul său este unul de altitudine, la peste 1000 de metri, în Munții Trascău. Peisajul rural montan este aproape neatins de modernitate, o oază de liniște și frumusețe.

            Finalizarea lucrărilor „Transapusenei”, deschide noi oportunități de dezvoltare economică, în județul Alba, în special a turismului prin deschiderea unei rute directe, mai scurte cu cca 30 de kilometri, între municipiul Aiud și orașul Abrud. Cei peste 78 de kilometri de drum modernizat străbat 5 unități administrativ teritoriale: municipiul Aiud și comunele Râmeț, Ponor, Mogoș și Bucium, unele dintre cele mai izolate, până acum, din zona montană județul Alba. Acest traseu facilitează accesul turiștilor în zonă, fiind conectat la Rețeaua TEN-T a culoarelor europene de transport, respectiv Autostrada A 10 Sebeș – Turda, prin municipiul Aiud. Autoritățile locale au gândit și un traseu complementar supranumit „al spiritualității”, care beneficiază de finanțare în actuala perioadă de finanțare europeană și care poate duce turiștii la lăcașuri de cult unice în zona Trascăului, unind Valea Arieșului de Valea Mureșului.

            Străbătând drumul dintre  Pădurea Sloboda și Detunate turiștii descoperă un patrimoniu natural și antropic valoros: Rezervația Cheile Râmețului, Poiana  narciselor de la Negrileasa, Cheile Geogelului, Cheile Mănăstirii, acces spre peștera Vânătările  Ponorului, Detunata Goală și Detunata Flocoasă, Mănăstirea Râmeț, Mănăstirile de la Ponor, Biserica de lemn de la Cojocani, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Izbita. Un element pitoresc și valoros pentru arhitectura vernaculară sunt șurile cu acoperiș de paie, construite pe terasele unde în vechime se cultivau cereale. Urmare a finalizării infrastructurii rutiere, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a demarat recent un proiect pentru inventarierea și studierea acestora. Ulterior se dorește conservarea și promovarea acestor adevărate simboluri ale zonei străbătute de Transapuseana.

Lucrările realizate au constat în:

  • lucrări la partea carosabilă, inclusiva la acostamente.
  • reabilitare sau construire 16 poduri
  • lucrări la drumurile laterale
  • lucrări de scurge a apelor
  • lucrări de consolidare și apărări de mal
  • lucrări de siguranța circulației
  • 21 de stații noi de autobuz

Beneficiarii reali ai investiției:

  • aproape 30.000 de locuitori ai zonei
  • peste 000 de locuitori ai județului Alba
  • mii de turiștii care vizitează zona.

Beneficiarul proiectului: Parteneriatul dintre Unitatea Administrativ Teritorială Județul Alba, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bucium, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mogoș, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Aiud, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Râmeț, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ponor. Lider de parteneriat UAT Județul Alba

Valoarea totală a proiectului: 358.794.939,90 lei, din care valoarea cofinanțării oferite de Uniunea Europeană este de 249.249.542,01 lei. Finanțare nerambursabilă a fost asigurată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 în valoare de 154.168.900,35 lei, iar etapa a II-a a proiectului a beneficiat de 95.080.641,66 lei prin Programul “REGIUNEA CENTRU” 2021 – 2027.