Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Organism Intermediar, implementează în perioada 1.11.2023 – 31.12.2027, proiectul „Sprijin salarial și logistic pentru ADR Centru în îndeplinirea rolului de OI pentru Programul Sănătate 2021-2027”, Prioritate: 1 – PoAT 2021-2027, în cadrul contractului CTRF 1.069/cod SMIS 334303/12.05.2025.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă asigurarea sprijinului logistic și salarial necesar ADR Centru în îndeplinirea rolului de Organism Intermediar pentru Prioritățile 1, 2, 3, 4 și 7 din cadrul Programului Sănătate 2021 – 2027.
Rezultatul așteptat al proiectului îl reprezintă atragerea și menținerea unui personal competent și eficient pentru coordonarea/gestionarea și controlul fondurilor europene în cadrul OI Sănătate Centru. Proiectul va sprijini implementarea transparentă și eficientă a Programului Sănătate 2021 – 2027 la nivelul județelor Regiunii Centru: Alba. Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, prin îndeplinirea corespunzătoare și la timp a tuturor atribuțiilor delegate de către Autoritatea de Management a Programului Sănătate din cadrul MIPE către ADR Centru, în calitate de Organism Intermediar al programului.
Valoarea eligibilă a proiectului este de 16.260.023,65 lei, din care 44,34% sunt din FEDR (7.209.587,78 lei), respectiv 55,66% sunt de la Bugetul național (9.050.435,87 lei).
În luna iulie 2023, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a semnat, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Acordul-cadru pentru delegarea unor funcții privind implementarea Programului Sănătate, cu referire la Prioritățile 1, 2, 3, 4 și 7, finanțate în cadrul acestui Program din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Până în prezent Autoritatea de Management a Programului Sănătate a repartizat ADR Centru 30 de contracte de finanțare încheiate cu beneficiari din Regiunea Centru, care vizează investiții finanțate prin Programul Sănătate, a căror valoare depășește 52 de milioane de euro.
Programul Sănătate 2021 – 2027 (PS) este un program multifond, menit să contribuie la implementarea Strategiei Naționale de Sănătate 2022-2030, prin finanțarea de investiții atât în asistența prespitalicească și spitalicească, cât și în reziliența sistemului de sănătate. Acesta dispune de o alocare totală în valoare de 3,13 miliarde euro, care include finanțare din cadrul Fondului Social European (FSE+) și a Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR).
În calitate de Organism Intermediar pentru Programul Sănătate în Regiunea Centru, ADR Centru urmărește prin acest proiect atingerea următoarelor rezultate: realizarea corespunzătoare a tuturor activităților care revin ADR Centru prin Acordul de delegare a anumitor atribuții privind implementarea Acordul-cadru pentru delegarea unor funcții privind implementarea Programului
Sănătate, cu referire la prioritățile 1, 2, 3, 4 și 7, finanțate în cadrul acestui Program din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
Cele cinci priorități pentru care ADR Centru este Organism Intermediar în cadrul Programului Sănătate 2021 – 2027 sunt: *Prioritatea 1 – Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive; *Prioritatea 2. Servicii de reabilitare, paliație și spitalizări pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic; de îmbătrânire a populației, impactului dizabilității și profilului de morbiditate; *Prioritatea 3. Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică; cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate; *Prioritatea 4. Investiții în infrastructuri spitalicești noi și Prioritatea 7. Măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant.
Date de contact: https://www.adrcentru.ro/ps-centru/, office@adrcentru.ro, telefon: 0258/818 616, fax: 0258/818 613.