În cartierul tîrgumureșean Belvedere vor fi construite o nouă creșă și o nouă grădiniță, pentru mai mult de 150 copii

În zona Belvedere a municipiului Tîrgu Mureș se vor realiza încă două investiții importante în domeniul învățământului, prin care cei mai mici cetățeni ai orașului vor beneficia de condiții mult mai bune de educație. Este vorba de construcția unei creșe și a unei grădinițe, pe o suprafață totală de peste 2000mp, ca urmare a contractării proiectului REGIO, depus de Primăria tîrgumureșeană în cadrul Axei Prioritare 4 și finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru pentru creșterea calității infrastructurii educaționale. Este vorba de îmbunătățirea accesului la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă, valoarea totală a proiectului […]

Detalii

În cartierul Belvedere vor fi construite o nouă creșă și o nouă grădiniță, pentru mai mult de 150 copii

În zona Belvedere a municipiului Tîrgu Mureș se vor realiza încă două investiții importante în domeniul învățământului, prin care cei mai mici cetățeni ai orașului vor beneficia de condiții mult mai bune de educație. Este vorba de construcția unei creșe și a unei grădinițe, pe o suprafață totală de peste 2000mp, ca urmare a contractării […]

Detalii

Decret nr 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, până în 14 mai 2020

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 14 aprilie a.c., decretul nr 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României. Vă prezentăm în continuare textul decretului Având în vedere că, pe plan mondial, atât numărul de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2, cât și numărul de decese provocate de acesta crește semnificativ, fără să […]

Detalii

Mai mult de 58 milioane lei fonduri Regio vor fi investite în municipiul Sibiu pentru trasee pietonale și piste de biciclete moderne

Străzile și infrastructura rutieră din municipiul Sibiu continuă să se modernizeze și să se adapteze noilor necesități pentru a oferi cetățenilor un aer curat și o stare de sănătate și creșterea stării de siguranță, prin alte două contracte de finanțare semnate. Proiectele ce vizează realizarea unui coridor de deplasare cu bicicleta între cartierului Ștrand cu zona centrală și parcul Sub Arini, precum și realizarea unui traseu pietonal pentru bicicliști de-a lungul râului Cibin, au intrat la finanțare, urmând a se finaliza până în 2022, cel târziu. Contractele de finanțare au fost semnate de către doamna Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu […]

Detalii

Comuna Ciugud – fonduri europene pentru un centru de zi dedicat vârstnicilor

Comuna Ciugud mai adaugă un proiect cu finanțare europeană, pe lângă celelalte ce au atras atenția publicului în ultimii ani și care au susținut dezvoltarea socio-economică a comunei. Din fonduri Regio se va finanța modernizarea unui centru de zi ce va fi folosit de cei peste 500 de vârstnici din comună. Contractul de finanțare semnat de către primarul comunei Ciugud, domnul Gheorghe Damian și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, domnul Simion Crețu, va susține investițiile necesare modernizării unui centru de zi în care se vor desfășura activități de îngrijire socio-medicală, activități de socializare și petrecere a timpului […]

Detalii

Sprijin pentru beneficiarii proiectelor finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013

Informare privind sprijinirea Beneficiarilor proiectelor aflate în perioada de durabilitate finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, afectați de măsurile luate în urma declarării stării de urgență, inclusiv urmare instituirii altor măsuri în contextul actual. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a transmis Organismelor Intermediare o adresa privind privind sprijinirea Beneficiarilor proiectelor aflate în perioada de durabilitate finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, afectați de măsurile luate în urma declarării stării de urgență, inclusiv urmare instituirii altor măsuri în contextul actual. Conform art. 9 din contractul de finanțare – Obligațiile părților ”Beneficiarul este obligat să informeze […]

Detalii

A fost aprobat Corrigendumul nr. 1 la Ghidul solicitantului pentru Dezvoltare Locală sub Responsabilitatea Comunității (DLRC)

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a publicat în data de 03.04.2020, Corrigendumul nr. 1 la Ghidul solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte POR/2019/9/9.1/1/7REGIUNI, POR/2019/9/9.1/1/BI și POR/2019/9/9.1/1/Întreprinderi, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investitii 9.1 – Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC). 

Detalii

Comisia Europeană propune noi orientări pentru utilizarea cadrului privind achizițiile publice în situația de urgență legată de criza COVID-19

Comisia Europeană a publicat un set de orientări cu privire la modul de utilizare a tuturor flexibilităților oferite de cadrul de achiziții publice al UE în situația de urgență cauzată de criza COVID-19. În data de 1 aprilie 2020, Comisia Europeană a publicat un set de orientări cu privire la modul de utilizare a tuturor flexibilităților oferite de cadrul de achiziții publice al UE în situația de urgență cauzată de criza COVID-19: Comunicarea Comisiei ”Orientările Comisiei Europene pentru utilizarea cadrului privind achizițiile publice în situația de urgență legată de criza COVID-19” (2020/C 108 I/01). În Comunicare se precizează că achizitorii […]

Detalii

Informare privind centralizarea masurilor care au fost luate de AM POR/OI pentru desfășurarea conformă a contractelor finanțate prin POR 2014-2020

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a transmis Organismelor Intermediare o adresa privind posibilitatea Beneficiarilor de a opta pentru implementarea unor măsuri detaliate în Instrucțiunile/adresele transmise de AMPOR până în prezent. Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a transmis Organismelor Intermediare o adresa privind posibilitatea Beneficiarilor de a opta pentru implementarea unor măsuri detaliate în Instrucțiunile/adresele transmise de AMPOR până în prezent astfel: Prelungirea perioadei de implementare, în conformitate cu prevederile art. I din Instrucțiunea AMPOR nr. 142/18.03.2020; Solicitarea altor modificări necesare în implementarea proiectelor, pentru care sunt incluse în cadrul art. III din […]

Detalii