În urmă cu o lună, Consiliul Județean Sibiu a obținut finanțarea de peste un milion euro pentru reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă din municipiul Mediaș iar acum s-a concretizat proiectul pentru modernizarea și extinderea Școlii nr. 22 în vederea relocării Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Sibiu, în valoare totală de aproape 3 milioane euro. Cu acest prilej, conducerea CJ Sibiu și cea a ADR Centru – care coordonează implementarea proiectelor REGIO în Regiunea Centru – au organizat o întâlnire comună cu presa, pentru prezentarea celor două investiții. Ambele contracte – atât ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea […]
DetaliiProgramul Erasmus + 2021-2027 a fost lansat Comisia Europeană a publicat primul apel de proiecte în cadrul noului program Erasmus +
Publicat in: 22 aprilie, 2021Comisia Europeană a publicat primul apel de proiecte în cadrul noului program Erasmus+. Programul Erasmus+ 2021-2027 oferă peste 26,2 miliarde euro pentru a sprijini mobilitatea și cooperarea. A fost lansat noul program Erasmus+ 2021-2027, cel mai cunoscut program de finanțare al UE pentru activități în domeniile educației, formării, tineretului și sportului. Au fost , de […]
DetaliiA Regionális Operatív Program 2014-2020 – 2.1.B beruházási prioritása felhívásának újbóli meghirdetése az „Üzleti inkubátorok a Központi Régióban” témakörben
Publicat in: 15 aprilie, 2021A Fejlesztési, Közmunkálatokért felelős és Közigazgatási Minisztérium 2021. április 14-én új pályázati felhívást indított a PI 2.1.B – Üzleti inkubátorok a Központ Fejlesztési Régióban kategóriában. A Régióban megvalósítandó projekteket kizárólag a MySMIS alkalmazáson keresztül lehet benyújtani, 2021.05.14-20.20.06. közötti időszakban. A prioritás célja a KKV-k piaci helyzetének megerősítése az Országos Versenyképességi Stratégiában és a Regionális Fejlesztési […]
DetaliiÎntâlnire bilaterală pentru impulsionarea pregătirii proiectelor de dezvoltare a Regiunii Centru
Publicat in: 14 aprilie, 2021Consecventă misiunii sale, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru implică permanent toți actorii locali din Regiunea de Dezvoltare Centru pentru îmbunătățirea procesului de absorbție a fondurilor europene puse la dispoziția Regiunii, în special prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Acesta este principalul instrument prin care sunt puse în practică a politicile de dezvoltare regională, cu resurse publice […]
DetaliiKÉTOLDALÚ TALÁLKOZÓ A KÖZPONTI FEJLESZTÉSI RÉGIÓ PROJEKTJEI ELŐKÉSZÍTÉSÉNEK SERKENTÉSÉÉRT
Publicat in: 14 aprilie, 2021Küldetésével összhangban, a Központi Regionális Fejlesztési Ügynökség folyamatosan bevonja a régió helyi szereplőit a rendelkezésére bocsátott európai alapok (Európai Regionális Fejlesztési Alap), elsősorban a regionális fejlesztési politikák eszközeként ismert Regionális Operatív Program 2014-2020 végrehajtásának javítása érdekében. A Központi Ügynökség egyik alapelve folyamatosan konzultálni és bevonni a befolyással rendelkező és döntő pozicióban szerepelő személyeket a REGIO […]
DetaliiEști gata să faci mai mult pentru a ajuta planeta? Vino cu noi și plantează un copac!
Publicat in: 13 aprilie, 2021Centrul Europe Direct Regiunea Centru – susținut de structura gazdă Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru – vă propune în 22 aprilie 2021, o activitate în aer liber, pe parcursul căreia vom discuta despre prioritățile și acțiunile Comisiei Europene în privința mediului și vom pune în practică implicarea publică în domeniul ecologiei, prin plantarea de puieți. […]
DetaliiRelansare Ghid specific pentru Prioritatea de investiții 9.1, Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC), POR 2014-2020
Publicat in: 13 aprilie, 2021Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a publicat în data de 9 aprilie 2021, Ghidul solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte POR/2021/9/9.1/2/Întreprinderi, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investitii 9.1 – Dezvoltare locală sub […]
DetaliiÚtmutató és pályázat újbóli kiírása – A Regionális Operatív Program 2014-2020 9.1-es beruházási prioritása, Helyi fejlesztés a közösségi felelősség alatt (DLRC)
Publicat in: 13 aprilie, 2021A ROP 2014–2020 irányító hatósága, 2021. április 9-én közzétette a 9-es tengely ROP/2021/9/9.1/2/ Vállalkozások – A hátrányos helyzetű városi közösségek gazdasági és társadalmi megújulásának támogatását célzó, 9.1-es beruházási prioritás – Helyi fejlesztés a közösség felelőssége alatt (DLRC) elnevezésű Pályázati útmutatójának végleges változatát. A dokumentumot a fejlesztési, közmunkálatokért felelős és közigazgatási miniszter 520/2021.04.09-i rendeletével fogadták el […]
DetaliiViitorii antreprenori din Regiunea Centru se lansează pe piață!
Publicat in: 12 aprilie, 2021Printr-un proiect demarat de Europe Direct Regiunea Centru – susținut de structura gazdă Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și de către Reprezentanța Comisiei Europene în România – peste 50 de copii din Regiunea Centru, inclusiv din centre instituționalizate, au lucrat timp de o lună de zile la diverse produse artizanale. Acum, obiectele respective sunt scoase […]
DetaliiPremii pentru destinațiile turism cultural durabil 2021
Publicat in: 08 aprilie, 2021Tema ediției din acest an a Premiilor este „Regenerarea turismului european prin cultură, patrimoniu și creativitate”. Premiile vor fi acordate pentru realizările destinațiilor turistice culturale care au produs rezultate semnificative legate de îmbunătățirea experienței vizitatorilor, respectând în același timp tradițiile și implicând comunitățile locale. Pentru al patrulea an consecutiv, Comisia Europeană de Turism (ETC) a colaborat […]
Detalii



